UPDATE: Rezultate OFICIALE alegeri prezidențiale 2024 LIVE. Elena Lasconi și Călin Georgescu au intrat oficial în turul 2
Gabriela Gogu , Ene Valentina | Publicat: 25.11.2024 16:19 | Actualizat: 25.11.2024 16:19
Au trecut aproape 19 ore de la închiderea secțiilor de vot. Cursa pentru al doilea loc în turul doi este strânsă. Candidatul PSD, Marcel Ciolacu și candidatul USR, Elena Lasconi, se află la o foarte mică diferență.
Pe site-ul prezența.roaep.ro au fost publicate rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din data de 24 noiembrie 2024, din primul tur de scrutin. Pe primul loc se află candidatul independent Călin Georgescu, urmat de Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, între care lupta este una strânsă.
Elena Lasconi și Călin Georgescu au intrat în turul 2
UPDATE 16:10 S-a încheiat numărătoarea voturilor! Românii au votat, iar clasamentul este următorul:
- Călin Georgescu - 22,94%
- Elena Lasconi - 19,18%
- Marcel Ciolacu - 19,15%
UPDATE 15:40 Marcel Ciolacu și-a anunțat public demisia. Liderul PSD o va susține pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie.
„Aș dori să îi felicit. Am sunat-o pe Elena Lasconi și am felicitat-o. PSD nu va face nicio contestație. Regulile democrației și importanța acestui tur 2 este mai mare. Aseară i-am dat secretarului general demisia. O să venim după consiliul politic și o să comunicăm decizia. În primul rând, nu vorbim de o acceptare a demisie pentru că este una unilaterală. O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri, o să venim și cu un calendar cu alegeri. La viitoarele alegeri eu nu voi candida pentru nicio funcție. Rămân la guvern până când se termină alegeri. Un coleg vine la conducere PSD”, a declarat Marcel Ciolacu la intrarea în sediul PSD.
UPDATE 13:10 S-a încheiat numărătoarea voturilor din Diaspora. Primii doi favoriți sunt, așa cum era de așteptat, Călin Georgescu și Elena Lasconi.
UPDATE 12:00 În acest moment, 99,98% dintre procesele verbale din România au fost numărate. Călin Georgescu este în continuare pe primul loc (22,95%), urmat de Elena Lasconi (19,17%) și Marcel Ciolacu (19,15%).
În ceea ce privește procesele verbale din Diaspora, peste 99,89% dintre ele au fost numărate, iar topul favoriților arată astfel:
- Călin Georgescu - 43,36%
- Elena Lasconi - 26,82%
- George Simion - 12,07%
UPDATE 11:45 Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii de partid că urmează să își dea demisia, înainte de alegerile parlamentare de duminică, potrivit unor surse interne.
UPDATE 10:50 Elena Lasconi a postat un mesaj de mulțumire pentru că oamenii au ales-o și că a urcat pe locul doi, cu 1.692 peste Marcel Ciolacu, candidata USR are mari șanse să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale
”Tuturor celor care mi-ați acordat votul, vă mulțumesc pentru mobilizare și încredere. Votul vostru nu a fost unul pentru mine, ci pentru voi, pentru viitorul vostru și al celor pe care îi iubiți. Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările voastre!”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
UPDATE 9:10 După numărarea a 99,91% din voturi, Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu.
- Călin Georgescu - 22,94%
- Elena Lasconi - 19,16%
- Marcel Ciolacu - 19,16%
- George Simion - 13,87%
- Nicolae Ciucă - 8,8%
UPDATE 9:00 S-au numărat aproape toate voturile, 99,90% mai exact, iar 44 de voturi îi mai despart de Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
UPDATE 8:40 Au fost numărate 99,88% din voturi. Între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu este o diferență de 883 de voturi.
ORA 8:00 Au fost numărate 99,85% din voturi, lupta se dă între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi care se află la o diferență de aproximativ 4.000 de voturi. Cel ce va ieși învingător, va merge direct în turul doi, acolo unde se va lupta pentru Palatul Cotroceni împotriva candidatului independent Călin Georgescu care și-a asigurat primul loc, cu peste 2 milioane de voturi.
- Călin Georgescu - 22,91%
- Marcel Ciolacu - 19,18%
- Elena Lasconi - 19,15%
- George Simion - 13,87%
- Nicolae Ciucă - 8,8%
Biroul Electoral Central (BEC) a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel național, pe 24 noiembrie, la primul tur de scrutin, şi pe 8 decembrie, la cel de-al doilea tur al prezidențialelor.
Cele patru case de sondare sunt: Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE, The Center for International Reserch and Analyses și ARA Public Opinion SRL.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente pentru alegerea Președintelui României, din data de 24 noiembrie 2024, este 18.008.480 de cetățeni, iar cel al românilor cu domiciliul în străinătate care au drept de vot la acest scrutin este de 989.230 de persoane.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.