Cât costă rochia de mireasă purtată de Daniela Iliescu purtată la cununia civilă. Fanilor nu le-a venit să creadă: „O adunătură de frustrate”
Ramona Ionescu | Publicat: 28.11.2024 10:29 | Actualizat: 28.11.2024 11:12
Culiță Sterp (32 de ani) și soția lui, Daniela Iliescu, s-au căsătorit în mare secret. Fericitul eveniment a avut loc la finalul lunii octombrie 2024, atunci când cei doi și-au unui destinele în fața ofițerului de stare civilă. Fanii au aflat de pasul cel mare din viața celor doi dintr-un videoclip muzical al interpretului de muzică de petrecere. Iată cât a costat rochia pe care a îmbrăcat-o soția manelistului!
Culiță Sterp și Daniela Iliescu sunt împreună de 4 ani, iar din rodul iubirii lor a venit pe lume Milan (2 ani). Cei doi și-luat prin surprindere fanii, după ce manelistul și-a lansat cea mai nouă piesă muzicală, prin intermediul căreia cei doi au anunțat că s-au căsătorit, dar și că urmează să devină părinți pentru a doua oară.
Cât costă rochia purtată de Daniela Iliescu la cununia civilă
Atât Culiță Sterp, cât și Daniela Iliescu, sunt extrem de activi pe rețelele sociale, acolo unde își țin fanii la curent cu fiecare eveniment de care au parte în viața de zi cu zi. Cei doi au devenit oficial soț și soție, la finalul lunii octombrie, după ce și-au spus cel mai mare ''DA!'' din viața lor, la starea civilă.
Evenimentul a fost unul discret, la cununia civilă participând doar apropiații celor doi tineri. După publicarea imaginilor în mediul online, Daniela Iliescu a primit o mulțime de întrebări legate de rochia purtată în ziua cea mare din viața ei. Pentru că este mereu transparentă cu susținătorii ei, soția manelistului a spus cât a costat ținuta specială.
Câți bani a scos din buzunar Daniela Iliescu pentru rochia de la cununia civilă
Rochia pe care a ales-o Daniela Iliescu la cununia civilă i-a pus complet în evidență burtica de gravidă. Însă, în mediul online au apărut mai multe mesaje din partea celor care au văzut ținuta purtată de soția lui Culiță Sterp la eveniment și au susținut că este una 'Made în Chaina'.
În acest fel, blondina a vrut să facă lumină și a publicat o imagine cu site-ul de unde a achiziționat rochia, iar prețul a fost nu mai puțin de 262 de euro, adică 1300 de lei. De asemenea, Daniela Iliescu a fost nevoită să plătească și alte taxe de transport, iar costul total a ajuns la 344 de euro, adică 1700 de lei.
„Problema e că pe mine mă amuză, vă atacați când spun unele persoane că pe Tik Tok e jale, dar chiar e. Nu ar trebui nici să mă amuze, din contră e trist. Foarte trist cum frustrarea, lipsa de educație, duce la atâta hate și bullying din partea femeilor înspre alte femei. Eu nu știu ce lipsuri aveți, dar nu sunt sănătoase fetelor. Fac story urile astea nu ca să îmi pun mintea cu voi, ci ca să trezesc măcar unele fete din comunitatea mea. Și dacă sunt 1-2, sunt fericită.
Am fost si eu de partea cealaltă, am Instagram din 2012 și mă uitam cu admirație spre influenceri, mai exact spre fetele din Cluj, care au început de mai bine de 10 ani. La fel mă uit și acum. Poate de aici și evoluția pe care am avut-o și eu la rândul meu, într-un timp atât de scurt. Pentru că n-am lăsat loc de frustrare, nu m-am uitat în curtea vecinului, iar când nu mi-a plăcut de cineva, am dat scroll. Nu am comentat, mai ales fără să știu despre ce e vorba, sau care e adevărul.
Vă recomand din suflet să vă ocupați de voi și de evoluția voastră și poate cândva, orice ocupație ați avea, nu veți mai simți atât de mult nevoia să aruncați cu noroi sau să credeți că suparăți pe cineva cu comentariile penibile. Din contră, arătați doar cât de înguste la minte sunteți”, a scris Daniela Iliescu, la scurt timp de la marele eveniment, pe pagina personală de Instagram.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.