Electrica lansează programul „Shadow Volt”. Trei tineri vor lucra timp de o lună alături de conducerea companiei

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Electrica lansează programul „Shadow Volt”. Trei tineri vor lucra timp de o lună alături de conducerea companiei

Publicat: 22.06.2026 14:14   |  Actualizat: 22.06.2026 14:15

Compania Electrica a anunțat lansarea programului „Shadow Volt”, o inițiativă prin care trei tineri vor avea oportunitatea de a petrece o lună alături de echipa executivă a grupului și de a participa la procesele de decizie din cadrul companiei.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit reprezentanților Electrica, participanții selectați nu vor urma un program clasic de internship, ci vor avea acces direct la activitatea conducerii companiei, fiind implicați în întâlniri și ședințe în care sunt luate decizii importante pentru business.

Trei poziții-cheie din conducerea Electrica, deschise pentru participanți

Programul „Shadow Volt” va selecta câte un tânăr pentru fiecare dintre cele trei funcții executive de top din companie: CEO, CBDO și CFO.

Pe parcursul unei luni, cei trei participanți vor asista la ședințele în care sunt luate decizii strategice și vor putea observa modul în care este administrată o companie care deservește aproximativ patru milioane de clienți.

„Vor vedea cum se lucrează cu oamenii, vor simți presiunea reală a unei companii care servește patru milioane de clienți. Nu spectatori. În mijlocul lucrurilor”, au transmis reprezentanții proiectului.

Conducerea Electrica susține că inițiativa pornește de la ideea că rolul unui lider nu este doar să obțină rezultate, ci și să contribuie la formarea viitoarei generații de profesioniști și lideri.

Participanții vor aplica cu proiecte dedicate viitorului energiei

Reprezentanții companiei precizează că beneficiile programului nu se limitează la cei trei câștigători. Toți cei care se înscriu în „Shadow Volt” vor avea acces la o comunitate dedicată dezvoltării profesionale, care include lecții de leadership, întâlniri live cu membrii echipei executive extinse a grupului, certificat de participare și alte resurse educaționale.

Procesul de selecție va presupune depunerea unui proiect pe o temă considerată relevantă pentru viitorul sectorului energetic din România.

„Încrederea într-un viitor lider nu se decretează. Se câștigă în fața oamenilor”, au transmis inițiatorii programului.

Potrivit Electrica, proiectul reprezintă o investiție în formarea noii generații de lideri și o oportunitate pentru tinerii interesați de management, energie și procese decizionale la nivel executiv să înțeleagă din interior modul de funcționare al uneia dintre cele mai importante companii din domeniu.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Intern   |  10:54

Intern   |  11:09
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Intern   |  19:35
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Sport   |  19:23
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Intern   |  15:40
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Intern   |  10:23
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Intern   |  12:10
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Intern   |  12:11
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cele mai citite

Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”

Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu