Medicamentele care te îngrașă și nu aveai habar. Avertismentul nutriționiștilor

Redactia | Publicat: 13.03.2025 09:53
Conform unor noi studii realizate de specialiști s-a constatat că există o serie de medicamente care îți pot aduce kilograme în plus fără ca tu să își dai seama.
Procesul e unul simplu și are legătură cu substanțele componente ale respectivelor medicamente, care au un rol semnificativ în creșterea într-un mod alarmant a obezității. Dacă nu aveți o dietă sănătoasă și nu faceți nici activitate fizică, în momentul în care veți lua antibiotice, flora intestinală va suferi dezechilibre ce vor influența la rândul lor organismul uman.
Antibioticele te îngrașă fără să îți dai seama
Studiul la care facem refeire a fost realizat de către cercetătorii din cadrul Universității din New York, ce a fost publicat în Jurnalul Internațional al Obezității. A avut un eșantion de peste 11.500 de copii din Marea Britanie și rezultatele au demosntrat că odată administrate antibiotice în primele luni de viață. riscul de obezitate până la vârsta de 3 ani crește cu un procent uriaș de 22%.
Flora intestinală este cea care joacă un rol crucial în procesul de asimilare al caloriilor, iar perturbarea acesteia va aduce dezechilibre serioase: „Administrarea antibioticelor, în special în primii ani de viaţă, poate distruge bacterii benefice care influenţează felul în care asimilăm nutrienţii. Această perturbare ar putea fi un factor important în creşterea riscului de obezitate”, explică dr. Leonardo Trasande, coautor al studiului.
Medicii români au avertizat și ei asupra efectului antibioticelor asupra organismului uman, evidențiind însă că acestea trebuie consumate atunci când sunt recomandate, în ciuda efectelor adverse pe care le-ar putea avea în privința creșterii gradului de obezitate.
Profesorul dr. Ioan Fulga, Şeful Catedrei de Farmacologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, a oferit mai multe detalii: „Endocardita infecţioasă, de exemplu, este o afecţiune gravă care poate duce la deces dacă nu este tratată corespunzător. Administrarea vancomicinei, un antibiotic puternic, poate duce la o creştere minoră în greutate, dar acest efect este nesemnificativ în raport cu beneficiile tratamentului”, explică prof. dr. Ioan Fulga.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite








