Robert Negoiță, achitat în procesul cu ANAF! Tribunalul a decis că primarul Sectorului 3 este nevinovat!

Instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de Robert Negoiță și a desființat ca nelegale decizia de soluționare a contestației nr. 334/17.11.2021, decizia de impunere nr. 867213/02.12.2009 și raportul de inspecție fiscală 867185/27.11.2009, în ceea ce privește suma de 105.429.067 lei.

Această sumă reprezintă nucleul fiscal al întregii pretenții ANAF, principalul TVA invocat de Fisc în 2009 împreună cu majorările aferente la acea dată. Cifra de aproape 270 de milioane de lei, care a figurat ani la rând în declarațiile de avere ale lui Robert Negoiță, reprezintă același principal peste care s-au tot adăugat majorări de întârziere pe parcursul celor 17 ani de proces.

Din momentul în care instanța a constatat astăzi că principalul nu a avut niciodată fundament legal, întreaga construcție fiscală ridicată pe el se prăbușește o dată cu temelia.

Soluția instanței, pe scurt, arată că judecătorii ”admit cererea de chemare în judecată” și ”anulează în parte decizia de soluționare a contestației nr. 334/17.11.2021, decizia de impunere nr. 867213/02.12.2009 și raportul de inspecție fiscală 867185/27.11.2009, respectiv în ceea ce privește suma de 105.429.067 lei (reprezentând TVA în cuantum de 70.880.548 lei și majorări de întârziere TVA în cuantum de 34.548.519 lei).”

Totodată, instanța ”ia act că reclamantul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal”

Un dosar întins pe aproape 20 de ani

Pentru Robert Negoiță, presiunea instituțională a fost continuă timp de aproape două decenii. ANAF a instituit în 2009 sechestru asigurator pe proprietățile sale și a refuzat să retragă pretenția fiscală chiar și după ce DNA a clasat în 2020 dosarul penal construit pe aceeași presupusă faptă.

Procurorii anticorupție au constatat atunci că nu a existat nicio intenție de ascundere a tranzacțiilor: toate cele aproximativ 1.250 de proprietăți vândute între 2006 și 2009 fuseseră înregistrate la cadastru, taxele aferente fuseseră plătite la zi, iar contribuabilul nu a încercat în niciun fel să mascheze operațiunile economice.

Clasarea pe linie penală în 2020 și constatarea pe linie fiscală de astăzi spun, în două instanțe diferite, exact același lucru: fapta nu există, iar datoria construită pe baza ei nu există nici ea.