Adrian Năstase, mesaj neașteptat după ce s-a operat în secret! Ce a pățit fostul premier și de ce recuperarea va fi un chin

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Adrian Năstase, mesaj neașteptat după ce s-a operat în secret! Ce a pățit fostul premier și de ce recuperarea va fi un chin
Foto: Profimedia  |  

Ene Valentina   |   Publicat: 23.11.2025 11:08   |  Actualizat: 26.11.2025 17:44

Adrian Năstase a trecut printr-o intervenție chirurgicală serioasă fără să anunțe public înainte, iar vestea a surprins pe toată lumea. Fostul premier, care de obicei își ține problemele medicale departe de ochii presei, a ales de această dată discreția totală.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Abia după ce operația s-a încheiat, Năstase a venit cu un mesaj neașteptat, în care a explicat ce a pățit și de ce urmează o perioadă grea pentru el.

Adrian Năstase s-a operat în secret

Potrivit dezvăluirilor făcute chiar pe blogul personal, Adrian Năstase a trecut printr-o operație complicată la umărul drept, la Spitalul de Ortopedie Foișor din București. Intervenția nu a fost una simplă, iar fostul premier recunoaște că procedura a necesitat o expertiză medicală „de înalt nivel”. Mai mult decât atât, el spune că a intrat în sala de operație cu emoții, dar a ieșit extrem de impresionat de profesionalismul și dedicarea medicilor.

„Urmează o perioadă mai lungă de recuperare, însă faptul că am beneficiat de îngrijirea unei echipe atât de bine pregătite îmi oferă încredere, optimism și siguranța că sunt pe drumul cel bun”, a scris Adrian Năstase.

Mesajul lui Năstase după operația ținută în secret

După ce a trecut cu bine de intervenție, Adrian Năstase a rupt tăcerea și a venit cu un mesaj care a surprins pe toată lumea. Într-o perioadă în care spitalele de stat sunt ținta criticilor, fostul premier a ales să le ia apărarea și să își exprime recunoștința față de echipa medicală. El a lăudat medicii și asistentele de la Spitalul Foișor, spunând că experiența sa desființează multe dintre prejudecățile existente în societate.

„Într-o perioadă în care sistemul medical de stat este adesea criticat, experiența mea de la Spitalul Foișor demonstrează că există medici excepționali și echipe care își desfășoară activitatea cu responsabilitate, empatie și respect față de pacient.

Am simțit în permanență că sunt pe mâini sigure, susținut și tratat cu seriozitate. Le mulțumesc pentru implicare, profesionalism și pentru modul impecabil în care au gestionat întregul proces, de la diagnostic până la intervenție și îngrijirea post-operatorie”, a mai scris fostul premier.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Intern   |  15:40
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Intern   |  10:23
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Intern   |  12:10
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Intern   |  12:11
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Intern   |  19:55
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Intern   |  18:30
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Intern   |  16:15
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Intern   |  18:28
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)

Cele mai citite

Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”

O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”

Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”

Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”