Cum a reacţionat Babasha, după ce Corina i-a cerut iertare că l-a ironizat la finalul concertului Coldplay

Babasha Galerie foto (1 fotografii): Cum a reacţionat Babasha, după ce Corina i-a cerut iertare că l-a ironizat la finalul concertului Coldplay
Foto: Facebook  |   Babasha

Redactia   |   Publicat: 21.06.2024 20:39   |  Actualizat: 22.11.2024 13:17

Corina Bud a postat un mesaj pe Instagram la câteva zile după scandalul de la concertul Coldplay, unde şi-a cerut scuze pentru reacţia avută.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Corina a aşteptat câteva zile până a postat prima reacţie, timp în care internauţii au ironizat-o în fel şi chip. Chiar şi acum, după ce a postat mesajul în care își cere scuze, oamenii au avut ceva de comentat cu privire la modul în care aceasta a ales să își exprime opinia.

Cum s-a apărat Corina după scandalul cu Babasha

"Mesajul ăsta e pentru familia mea, prietenii și fanii mei, pentru cei care m-au înțeles mereu, în toate deciziile, riscurile și greșelile mele. În ceea ce-l privește pe Babasha, cu el am vorbit personal când emoția știrii era sus, pentru că așa este corect, să vorbesc pe viu cu un om pe care l-am rănit, fără să vreau. Nu mi-a fost niciodată frică să trăiesc în adevărul meu artistic, care a însemnat mereu curaj, ironie, cringe și, mai ales, emoție exprimată fără filtre", şi-a început mesajul artista, continuând prin a spune că la ea nu s-a pus problema de rasism în privinţa reacţiei avute:

Dar am învățat zilele astra că reacția frustra, la emoție puternică, e foarte bună în muzica pop, dar e periculoasă și greșită când e vorba de opinii care pot fi interpretate ideologic. Nu există nicio fărâmă de rasism (sau ageism, body-shaming, sexism) în viața și muzica mea, așadar, nici în toată reacția mea la maneaua de pe scena Coldplay. A fost, la unison cu un stadion, șocul unui moment complet nepotrivit, fără context, fără sens. Publicul are mereu dreptate și au huiduit toți un moment, sentimentul că ne este ceva impus, că suntem păcăliți.

Asta e meseria noastră, face parte din job să fii adulat sau huiduit și bravo lui că a demonstrat că are încredere în arta lui și că face față", este o parte a mesajului postat de cântăreaţa Corina.

Babasha le cere oamenilor să o lase în pace pe Corina Bud

Babasha a avut o reacţie cel puţin surprinzătoare şi i-a îndemnat pe toţi cei care au ironizat-o pe cântăreaţă să se oprească din atacuri, explicând că pe el nu îl afectează în niciun mod ceea ce face sau ce spune Corina Bud:

"Fraților, vreau și eu să vorbesc cu voi și chiar vreau să îmi oferiți atenție. Pentru toți cei care cred că îmi fac bine făcând rău altor persoane, să știți că nu este deloc așa și mă refer strict la Corina. Pe mine nu mă interesează ce a zis femeia aia, nu am nimic cu ea, nu este datoria mea să înțeleg ce are ea pe suflet, e treaba ei. Doar că dacă noi răspundem cu rău la rău însemnă că se pierde tot mesajul pe care am încercat să-l fac cu cei de la Coldplay.

Nu putem să vorbim la un concert despre pace, iubire și după aia să intrăm cu picioarele în viața femeii ăleia. Ce a făcut este treaba ei, karma ei, viața ei, noi nu trebuie să facem noi dreptate, are Dumnezeu grijă de toată lumea. În schimb, v-aș ruga din toată inima să o lăsați în pace și să nu o mai agresați. ".

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

5 lucruri la care să fii atent când încerci un slot nou (P)
Intern   |  10:40
5 lucruri la care să fii atent când încerci un slot nou (P)
Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de...
Intern   |  14:23
Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de vârf
Fotbaliștii români ai momentului: Cine se remarcă în fotbalul european (P)
Intern   |  10:30
Fotbaliștii români ai momentului: Cine se remarcă în fotbalul european (P)
Audi Q6 e-tron: experiența surprinzătoare în care automobilul devine o platformă pentru personalitatea fiecăruia
Intern   |  17:51
Audi Q6 e-tron: experiența surprinzătoare în care automobilul devine o platformă pentru personalitatea fiecăruia
Când revin campionatele de top din Europa? (P)
Sport   |  14:19
Când revin campionatele de top din Europa? (P)
Auditul tehnic al jocurilor online: Cum sunt verificate generatoarele de numere (P)
Intern   |  13:32
Auditul tehnic al jocurilor online: Cum sunt verificate generatoarele de numere (P)
Havana Club aduce Barrio Havana Club la Electric Castle 2026, un spațiu vibrant inspirat de energia Cubei
Evenimente   |  14:48
Havana Club aduce Barrio Havana Club la Electric Castle 2026, un spațiu vibrant inspirat de energia Cubei

Cele mai citite

5 lucruri la care să fii atent când încerci un slot nou (P)
5 lucruri la care să fii atent când încerci un slot nou (P)
Intern  |  12 August 2026, 10:40
1.
5 lucruri la care să fii atent când încerci un slot nou (P)
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”

Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”

Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”

”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia

Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”

A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro