Dan Bittman, verdict clar în privința femeilor cu operații estetice. Declarațiile artistului au șocat pe toată lumea: ”Important este să te oprești”

Foto 2/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Dan Bittman, verdict clar în privința femeilor cu operații estetice. Declarațiile artistului au șocat pe toată lumea: ”Important este să te oprești”
Foto: Facebook - Dan Bittman  |  

Ramona Ionescu   |   Publicat: 20.09.2024 13:40   |  Actualizat: 22.11.2024 13:51

Dan Bittman (62 de ani) nu s-a mai abținut și a vorbit, recent, despre una dintre cele mai întâlnite probleme în rândul femeilor, și anume operațiile estetice. Îndrăgitul artist și-a spus părerea sinceră despre doamnele și domnișoarele care optează la astfel de intervenții.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Dan Bittman se numără printre cei mai îndrăgiți, dar și apreciați artiști de la noi. Cântărețul este extrem de admirat, iar asta nu doar pentru talentul muzical pe care îl are, dar și pentru felul său de a fi. Cântărețul face furori la vârsta de 62 de ani, iar dacă el arată într-o formă de zile mari, nici femeile care îl curtează nu se pot lăsa mai prejos.

Dan Bittma, despre operațiile estetice în rândul femeilor

De curând, marele artist a vorbit despre operațiile etstetice la care apelează din ce în ce mai multe femei în zilele noastre. Dan Bittman susține că el este de acord cu aceste intervenții și spune că doamnele și domnișoarele nu ar trebui să exagereze atunci când decid să apeleze la astfel de îmbunătățiri ale aspectului fizic.

„Totul este să nu exagerați, unele femei nu știu când să se oprească și merg mai departe, și mai departe. Eu știu că este foarte tentant și este normal ca o femeie să își dorească să arate bine în orice situație și la orice vârstă. Respect! Trebuie doar să aibă grijă ce chirurg plastician își alege pentru că este normal că și acești chirurgi plasticieni să își dorească să vândă cât mai bine produsele, dar important este când să te oprești și cât să îți pui. Nu prea mult.”, a spus Dan Bittman, potrivit CANCAN.ro.

Dan Bittman: ''Sunt direct și atunci prefer să spun''

Și asta nu este tot ce a spus Dan Bittman. Artistul a dezvăluit că există momente când nu poate spune ''nu'' dorințelor pe care femeile din viața lui le au în privința aspectului fizic. Însă, tot cântărețul a mărturisit că preferă ca de fiecare dată să își expime părerea sinceră privind astfel de situații și își împacă repede partenerele.

„Cum am împăcat-o nu pot să vă spun, dar i-am spus. Da, s-a întâmplat, sigur că da. Am primit muștruluieli, bineînțeles că nicio doamnă, nicio domnișoară nu este foarte fericită când primește mici înțepături din partea unui bărbat, dar sunt direct și atunci prefer să spun.”, a mai spus artistul.

Ce relație are Dan Bittman cu cei trei băieți ai săi

De asemenea, Dan Bittman susține că are o relație deschisă cu cei trei băieți ai săi și spune că i-a învățat de fiecare dată cum să se comporte, dar fără a pune presiune pe ei. Mai mult decât atât, marele artist susține că are încredere totală în aceștia și își dorește să devină bunic cât mai rapid.

„Le-am spus să aibă puțină diplomație. Ca bărbat nu este bine să fii prea direct, iar ca bărbat trebuie să știi să fii diplomat, mai ales într-o relație cu o femeie. Hai să nu fim nici așa bădărani!. Ca socru?! Uite, fiul meu cel mare are o iubită foarte drăguță și sunt atât de fericit că sunt împreună și se înțeleg foarte bine. Nu știu dacă o să fiu în curând socru, dar mă bucur când văd că este cu cineva ok. Și mijlociul văd că îi face curte unei moldovence din Focșani, iar eu sunt pentru, sunt băieții mei, cum să nu-i încurajez?! Numai cel mic care este frumos de pică, e înalt, face volei, nu are. Dar bine, este în clasa a XII-a, să se ocupe de învățătură, apoi să se gândească la femei. Sau să se gândească de acum, dar să-și ia Bac-ul”, a mai adăugat artistul.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Intern   |  15:40
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Intern   |  10:23
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Intern   |  12:10
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Intern   |  12:11
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Intern   |  19:55
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Intern   |  18:30
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Intern   |  16:15
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Intern   |  18:28
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)

Cele mai citite

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Intern  |  09 Octombrie 2026, 15:40
1.
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”

Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”

E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”

Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”

Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern