Iulia Vântur a făcut anunțul surprinzător despre căsătoria cu Salman Khan, după 10 ani de relație

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Iulia Vântur a făcut anunțul surprinzător despre căsătoria cu Salman Khan, după 10 ani de relație
Foto: Facebook  |  

Redactia   |   Publicat: 14.07.2025 09:26   |  Actualizat: 14.07.2025 21:49

Iulia Vântur și Salman Khan nu au ajuns nici până acum în fața altarului, deși sunt împreună de peste 10 ani, iar fosta știristă de la Pro TV a venit acum cu un anunț.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Iulia Vântur a plecat val vârtej de la pupitrul Știrilor Pro Tv. Aceasta a dispărut de pe micile ecrane și la scurt timp s-a aflat că a renunțat la viața din România pentru a se muta în India. Puțini au fost cei care au știut motivul real, iar acesta avea să se afle ceva mai târziu.

Ce spune Iulia Vântur despre căsătoria cu Salman Khan

S-a cuplat cu celebrul actor de filme indiene, Salman Khan, în urmă cu mai bine de 10 ani și au avut o relație discretă. În primii ani, au evitat orice asociere și nu s-au afișat împreună la evenimentele mondene. Treptat, au început să vorbească despre relația lor.

Acum, Iulia Vântur dă de înțeles că e tot mai aproape să ajungă în fața altarului alături de bărbatul care i-a furat inima. „Când o să fie cazul (n.r.: să se căsătorească), o să anunț pe toată lumea', a mărturisit vedeta, dând de înțeles că planurile sunt făcute, însă nu dorește să facă un anunț oficial cu privire la data nunții, din aceeași dorință de discreție care îi caracterizează.

Iulia Vântur are 44 de ani și o formă fizică de invidiat. Asta se datorează unui stil de viață sănătos, care implică și mult sport, după cum spune românca: „Cred că e foarte important să faci ceea ce îți place, să iubești munca pe care o faci, și cred că acesta este secretul până la urmă. Și să fii fericit, să te menții cum trebuie. Fac și sport, numai că nu am mai făcut în ultima vreme pentru că am călătorit atât de mult. Însă mai fac exerciții, fac cardio, repetiții de dans, ca să mă mențin cumva în formă.

Mănânc cu măsură. A fost foarte ușor să mă adaptez la bucătăria indiană, dar nu e ca mâncarea mamei. Sunt lucruri diferite, sunt țări diferite”, a declarat Iulia Vântur.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Intern   |  15:40
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Intern   |  10:23
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Intern   |  12:10
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Intern   |  12:11
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Intern   |  19:55
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Intern   |  18:30
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Intern   |  16:15
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Intern   |  18:28
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)

Cele mai citite

Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară

Probleme la încă un club din SuperLiga: ”E imposibil să ținem așa echipa!”. Finanțatorul a anunțat că așteaptă investitori

Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”

Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”

E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern