Jador s-a folosit de propriul copil ca sa își mintă fanii. Ce minciună le-a spus acestora pe scenă

Foto 7/7 Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Jador s-a folosit de propriul copil ca sa își mintă fanii. Ce minciună le-a spus acestora pe scenă

Gabriela Gogu   |   Publicat: 27.08.2025 15:45   |  Actualizat: 28.08.2025 18:03

Jador se contrazice singur! Pe scenă s-a scuzat, motivând că ar fi ajuns la spital cu fiul său, iar acum artistul neagă și susține că ”minte presa”.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Jador este unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. De curând, el a devenit tată și este foarte mândru de ceea ce a realizat. Deși nu îi arată fața, Jador și Oana se filmează cu cel mic în timp ce fac diferite trenduri alături de el.

Și-a mințit fanii că a ajuns cu copilul la spital

În urmă cu câteva zile, Jador a fost invitat să cânte într-o comună din Dâmbovița. La scurt timp după ce a urcat pe scenă, artistul și-a cerut scuze în fața publicului.

”Bună seara, oameni buni! Scuze de întârziere, am fost la spital cu ăla mic, pentru că are COVID”

Momentul a fost imortalizat de fanii artistului și postat apoi pe rețelele de socializare. Presa a preluat informația și a transformat-o într-o știre, fiind vorba despre declarații clare făcute de artist.

Jador a fost întrebat despre situație și s-a arătat deranjat de situație.

”Minciună! Nu este adevărat! Aceste interpretări vin pentru că presa vrea să facă bani, iar altă sursă de venit nu există decât aceasta. Tot presa a spus că s-a prăbușit avionul cu mine, și uite, sunt viu, vorbesc cu tine. Tot presa a spus că eu m-am drogat. Drept dovadă, am permis, conduc, sunt la volan în acest moment. Deci, presa vrea să facă bani. Asta vreau să scrii!”, a declarat Jador pentru Spynews.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Intern   |  18:30
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Intern   |  16:15
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Intern   |  18:28
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Cum definește UX-ul succesul platformelor de casino online | (P)
Intern   |  10:41
Cum definește UX-ul succesul platformelor de casino online | (P)
5 lucruri la care să fii atent când încerci un slot nou (P)
Intern   |  10:40
5 lucruri la care să fii atent când încerci un slot nou (P)
Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de...
Intern   |  14:23
Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de vârf
Fotbaliștii români ai momentului: Cine se remarcă în fotbalul european (P)
Intern   |  10:30
Fotbaliștii români ai momentului: Cine se remarcă în fotbalul european (P)

Cele mai citite

Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Intern  |  24 August 2026, 16:15
1.
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Intern  |  25 August 2026, 18:30
2.
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
A greșit Gigi Becali? A tras un semnal de alarmă după transferul lui Bîrligea în Serie A: ”Nu e ușor să facă asta”

I-au găsit înlocuitor lui Oprița după ce acesta s-a răzgândit. Săpunaru a fost ofertat și el

Fostul conducător din SuperLiga, verdict dur despre Gică Hagi: ”Nu are nimic de calitate”

Ionuț Chirilă a lăsat-o cu buza umflată pe fosta sportivă de la CS Rapid: ”Nu ți-e rușine, mă?”

Ronald Gavril a fost înșelat! Cum a reacționat iubitul Anamariei Prodan

A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA

VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă