Maria Constantin s-a retras din lumina reflectoarelor. Motivul pentru care a decis asta

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Maria Constantin s-a retras din lumina reflectoarelor. Motivul pentru care a decis asta
Foto: Facebook  |  

Redactia   |   Publicat: 04.01.2026 12:35   |  Actualizat: 04.01.2026 14:27

Maria Constantin a decis să pună cariera pe hold și să își dedice mai mult timp relaxării, departe de evenimente și apariții televizate.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Artista a avut un an 2025 încărcat, evenimente fără număr, proiecte diverse și apariții televizate, aceasta a ajuns la limită și a decis că este momentul să se pună pe ea și pe familia ei pe primul plan.

Maria Constantin se dedică familiei în 2026

”A fost un an bun, un an cu multe evenimente, proiecte multe și cu vacanțe. A fost un an chiar foarte bun, mai ales că și pensiunea pe care o avem la Curtea de Argeș a mers foarte bine. A fost un an plin, pe mai multe segmente: și pe plan profesional, și cu familia. Am încercat să le împărțim pe toate și să petrecem timp și cu familia, pentru că este foarte important pentru noi”, a declarat Maria Constantin, care după ce a încheiat filmările pentru emisiunile de Revelion, a decis că este momentul să ia o pauză prelungită:

A fost o perioadă cu multe evenimente și tocmai de aceea. Plus că eu stau în zona Bragadiru, iar toate televiziunile sunt în zona de Nord, și a fost foarte dificil cu timpul. Am stat un pic mai retrasă pentru că nu am avut timp fizic.

Am fost la filmările pentru Revelion, dar am zis că este o oboseală foarte mare pentru mine să merg. În condițiile în care nici nu aveam ceva nou și știu ce înseamnă televiziunea, trebuie tot timpul să vii cu anumite subiecte. Eu am preferat să stau deoparte pentru că nu aveam absolut nimic nou, în afară de faptul că m-am plimbat anul trecut.

Aș putea spune că am început din ianuarie, când am fost în Turcia, apoi în februarie în Thailanda, în martie în Malaga, în aprilie în Marrakech, apoi am fost în vacanță cu fiul meu în Italia, după aceea în Gran Canaria și tot așa. Am ținut-o pe vacanțe cumva”, a mai declarat Maria Constantin.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Intern   |  15:40
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Intern   |  10:23
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Intern   |  12:10
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Intern   |  12:11
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Intern   |  19:55
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Intern   |  18:30
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Intern   |  16:15
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Intern   |  18:28
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)

Cele mai citite

Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară

Probleme la încă un club din SuperLiga: ”E imposibil să ținem așa echipa!”. Finanțatorul a anunțat că așteaptă investitori

Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”

Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”

E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi