exclusiv Maria Covașa, reacție tranșantă, după ce pozele ei au ajuns pe Tinder. Fosta concurentă de la Insula Iubirii a crezut că nu vede bine: ”Nu mă reprezintă”

Maria Covașa de la Insula Iubirii Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Maria Covașa, reacție tranșantă, după ce pozele ei au ajuns pe Tinder. Fosta concurentă de la Insula Iubirii a crezut că nu vede bine: ”Nu mă reprezintă”
Foto: iAMicon.ro  |   Maria Covașa de la Insula Iubirii

Ramona Ionescu , Ene Valentina   |   Publicat: 29.11.2024 10:10   |  Actualizat: 21.01.2025 17:06

Maria Covașa (27 de ani) a intrat în atenția presei, după participarea la Insula Iubirii, sezonul 8. Chiar și după terminarea filmărilor din Thailanda, fanii au fost curioși să vadă ce se mai întâmplă în viața blondinei. Dar, iată că, de curând, ceva le-a atras atenția acestora. iAMicon.ro are primele declarații ale tinerei, după ce a picat pradă furtului de identitate pe internet!

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Maria Covașa este una dintre concurentele care a participat în sezonul cu numărul 8 al celebrei emisiuni din România, Insula Iubirii. Aceasta a venit în cadrul show-lui de la Antena 1 alături de cel care acum îi este fost partener, Daniel Ungureanu (27 de ani). Relația lor nu a rezistat tentațiilor de pe insulă, astfel că s-au întors în România separat.

Maria Covașa, a căzut pradă furtului de identitate pe internet

Maria Covașa este extrem de activă pe rețelele sociale, acolo unde își ține fanii la curent cu fiecare activitate și eveniment de care are parte în viața de zi cu zi, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Se pare că unii au văzut din asta o oportunitate și au decis să profite la maxim, cel mai probabil cu gândul de a înșela oamenii.

Fosta concurentă de la Insula Iubirii a intrat, de curând, în atenția celor care o urmăresc, după ce pe platforma Tinder, o aplicație de dating pentru adulți, a apărut un cont cu numele și cu pozele sale. Se pare că blondina a fost victima unui furt de identitate, așa cum se practică în ultima vreme în rândul vedetelor.

Cum a reacționat fosta concurentă de la Insula Iubirii când a aflat că are cont pe Tinder

Contactată de jurnaliștii iAMicon.ro, blondina a fost surprinsă să afle că are cont de Tinder, fără ca ea să știe. Maria ne-a explicat pe larg faptul că este vorba despre un cont fake, făcut de o persoană rău intenționată care se folosește de numele și de pozele sale de pe rețelele de socializare pentru a atrage persoane. De asemenea, fosta iubită a lui Dani Boy are 27 de ani, nu 31, așa cum scrie în biografia contului de Tinder.

”Este un cont fake, clar! Eu nu am avut și nu voi avea vreodată așa ceva. Nu mă reprezintă! Eu am 27 de ani, nu 31 cum scrie acolo. Sunt născută pe 18 septembrie 1997. Cineva clar îmi folosește pozele și numele. Nu se poate da report acestui cont? Nu este al meu și nu voi avea niciodată un cont de Tinder”, ne-a declarat Maria Covașa, în exclusivitate pentru iAMicon.ro.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

iAMicon.ro vă urează PAȘTE FERICIT!
iAMicon.ro vă urează PAȘTE FERICIT!
iAMicon.ro vă urează PAȘTE FERICIT!
Povestea emoționantă a fondatorului Shaormeria Băneasa: “La 14 ani m-am făcut covrigar, apoi eram plătit cu ziua la Costinești!”

Surpriză uriașă la PRO TV. iAMicon.ro dezvăluie cine câștigă ''Desafio: Aventura''

iAMicon.ro dezvăluie exclusivitatea anului 2025. Pepe va fi tată pentru a patra oară! Yasmine este din nou însărcinată! Avem toate detaliile

L-am surprins "în acțiune" pe milionar, la mall. "Regele mobilei" nu-și "sufocă" soția mai tânără cu 16 ani și știe cum să o răsfețe

Cât de mult s-a schimbat "regele duty-free-urilor"! Cândva un donjuan autentic, milionarul și-a făcut de cap în parc, dar fără bunăciuni autohtone, ca în trecut

S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Intern   |  10:23
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Intern   |  12:10
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Intern   |  12:11
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Intern   |  19:55
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Intern   |  18:30
Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
Intern   |  16:15
Electrica dezvoltă la Craiova una dintre cele mai moderne centrale de cogenerare din România
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Intern   |  18:28
3 decenii de la apariția platformelor de casino online: Cei 3 oameni care au schimbat istoria (P)
Cum definește UX-ul succesul platformelor de casino online | (P)
Intern   |  10:41
Cum definește UX-ul succesul platformelor de casino online | (P)

Cele mai citite

”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”

Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”

Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Refuzat pentru 100.000 de euro în SuperLiga, transferat cu 28 de milioane de euro în Premier League

Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare