video Personalitatea zilei 17 ianuarie | Jim Carrey, omul cu o mie de fețe: de la copilul sărac din Canada la starul de 20 de milioane de dolari pe film
Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Personalitatea zilei 17 ianuarie | Jim Carrey, omul cu o mie de fețe: de la copilul sărac din Canada la starul de 20 de milioane de dolari pe film
Vlad Măntoiu | Publicat: 17.01.2026 10:00 | Actualizat: 17.01.2026 10:42
A dormit în dubă, a muncit nopțile la fabrică și a fost huiduit pe scenă, iar câțiva ani mai târziu, Jim Carrey devenea un fenomen global și primul actor de comedie plătit cu 20 de milioane de dolari pe film. Înainte să cucerească Hollywoodul, Jim Carrey a cunoscut eșecul pe pielea lui. Povestea lui începe cu sărăcie, improvizație și o ambiție care n-a acceptat ”nu” drept răspuns.
Născut la 17 ianuarie 1962, în Newmarket, Ontario, Jim Carrey nu a avut un start ușor în viață. Provenit dintr-o familie modestă, cu un tată muzician devenit contabil și o mamă casnică, viitorul star a cunoscut devreme insecuritatea financiară. La un moment dat, familia a ajuns chiar să trăiască într-o dubă Volkswagen, iar adolescentul Jim Carrey a muncit nopțile ca paznic și om de serviciu într-o fabrică.
În spatele grimasei care avea să-l facă celebru se ascundea, încă din copilărie, o armă de supraviețuire: talentul său ieșit din comun pentru imitații. La doar opt ani, făcea fețe în oglindă, iar la zece ani îi scria vedetei Carol Burnett, convins că este deja un maestru al transformărilor.
Debutul său în stand-up, la 15 ani, a fost un eșec usturător. Publicul l-a respins, iar criticile l-au făcut să se îndoiască de viitorul său. Totuși, Carrey nu a renunțat și a revenit pe scenele din Toronto, și-a rafinat stilul și a început să fie remarcat în cluburile de comedie.
![]()
După mai multe încercări ratate de a intra în distribuția ”Saturday Night Live”, momentul decisiv a venit odată cu serialul ”In Living Color”, unde energia sa explozivă a cucerit publicul american.
Anul care l-a transformat într-un fenomen mondial
1994 a fost anul care i-a schimbat viața. ”Ace Ventura: Pet Detective”, ”The Mask” și ”Dumb and Dumber” l-au propulsat direct în liga mare a Hollywoodului. Succesul fulminant a dus la un record istoric: Jim Carrey a devenit primul actor de comedie plătit cu 20 de milioane de dolari pentru un singur film.
Grimasele sale exagerate au devenit marcă înregistrată, iar publicul l-a iubit exact pentru această nebunie controlată.
![]()
Etichetat mult timp drept ”actor de comedie”, Jim Carrey a surprins pe toată lumea cu roluri profunde și tulburătoare. ”The Truman Show” i-a adus un Glob de Aur și a demonstrat că sub masca bufonului se află un actor complex. A urmat ”Man on the Moon”, unde interpretarea sa obsesivă a lui Andy Kaufman a devenit legendară, și ”Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, considerat de mulți apogeul carierei sale.
Cu ce s-a confruntat Jim Carrey: depresie, spiritualitate și retrageri neașteptate
În spatele succesului uriaș, Jim Carrey s-a confruntat ani la rând cu depresia și a vorbit deschis despre tratamentele urmate și despre decizia de a renunța ulterior la medicamente, alcool și droguri.
În timp, a îmbrățișat meditația transcendentală și ideile spirituale, afirmând că ”nu este un fragment al universului, ci universul însuși”.
![]()
Declarațiile sale despre retragerea temporară din actorie au șocat industria, mai ales când a spus: ”Am suficient. Am făcut suficient. Sunt suficient”.
Chiar și așa, Jim Carrey nu a dispărut complet. Rolul Doctorului Robotnik din seria ”Sonic the Hedgehog” l-a adus în fața unei noi generații, iar revenirea sa a fost primită cu entuziasm. Actorul a recunoscut, cu un umor dezarmant, că a acceptat să revină ”pentru bani”, dar și pentru plăcerea jocului actoricesc.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.