foto Adda, mesaj tranșant pe internet. Ce a suprărat-o pe artistă: „Băi, tradiționali credincioși creștini ce…”

Adda este o cunoscută cântăreață de la noi Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Adda, mesaj tranșant pe internet. Ce a suprărat-o pe artistă: „Băi, tradiționali credincioși creștini ce…”
Foto: Instagram - Adda  |   Adda este o cunoscută cântăreață de la noi

Ramona Ionescu   |   Publicat: 02.12.2024 09:29   |  Actualizat: 03.12.2024 14:44

Adda (32 de ani) tună și fulgeră pe internet, după ce a văzut ce au făcut niște românce pe un colind. Iată ce a nemulțumit-o pe artistă, dar și cum a comentat ceea ce s-a petrecut, recent, în mediul online!

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Toată lumea o știe drept una dintre cele mai talentate cântărețe de la noi, dar puțini cunosc detalii din viața personală a acesteia. Adda a participat în cadrul emisiunii 'Asia Express', sezonul 3, alături de soțul ei și a reușit să facă față unor probe la care nici măcar nu se gândea vreodată. Cei doi sunt părinții unui băiețel, pe nume Alexandru (8 ani), și au împreună o familie frumoasă.

Adda, reacție neașteptată în mediul online

Adda este extrem de activă pe rețelele sociale, acolo unde își ține fanii la curent cu fiecare activitate și eveniment de care are parte atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Așa a făcut și de această dată, moment în care artista nu s-a mai putut controla și a pus punctul pe 'i', după ce a ascultat cum niște tinere au reinventat un colind tradițional românesc de Crăciun.

Se apropie mult așteptata perioadă a sărbătorilor de iarnă, astfel că cei mai mulți au intrat mai devreme în spiritul Crăciunului 2025, însă, pe social media lucrurile stau ceva mai diferit. Mai mulți tineri s-au gândit să facă abstracție de la lucrurile care erau până acum, astfel că au ales să vină cu ceva nou în acest an și au reinventat colindele.

Ce a suprărat-o pe artistă de această dată

Adda este transparentă cu susținătorii săi, astfel că îi place ca de fiecare dată să le spună acestora nemulțumirile pe care le are pe suflet.

De curând, pe celebra platforma TikTok artista nu s-a mai putut abține și a răbufnit, după ce a observat mai mulți utilizatori care s-au abătut de la linia melodică a clasicelor cântece despre nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

”Ce e cu TiTok-urile alea? Ce faci toate alea pe colind? Băi, tradiționali credincioși creștini ce sunteți, voi știți ce înseamnă Crăciunul, de fapt? ”E o caterincă, da e o caterincă”… pe colind?! Despre Iisus?

Crăciunul nu este despre câte sarmale mănânci, câte Triferment și Colebil iei, câți porci tai, despre cât de tare te îmbeți sub pretextul că e Crăciunul și putem să devenim animale. Știți ce înseamnă nașterea lui Iisus? Știți? Nu, nu am putut să mă abțin. O să mă înjurați, dar nu am putut să mă abțin. Să vă fie rușine!”, a spus Adda, în urmă cu puțin timp, pe contul său de TikTok.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

Grupul Electrica și Fundația Electrica lansează Pactul pentru Educație în Energie și Centrul de Studii Energetice „Prof. Ing....
Intern   |  15:33
Grupul Electrica și Fundația Electrica lansează Pactul pentru Educație în Energie și Centrul de Studii Energetice „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Intern   |  10:54
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Intern   |  11:09
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Intern   |  19:35
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Sport   |  19:23
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Intern   |  15:40
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Intern   |  10:23
S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Intern   |  12:10
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Cele mai citite

Grupul Electrica și Fundația Electrica lansează Pactul pentru Educație în Energie și Centrul de Studii Energetice „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Grupul Electrica și Fundația Electrica lansează Pactul pentru Educație în Energie și Centrul de Studii Energetice „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Intern  |  13 Noiembrie 2026, 15:33
1.
Grupul Electrica și Fundația Electrica lansează Pactul pentru Educație în Energie și Centrul de Studii Energetice „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”