Culiță Sterp, condamnat definitiv după accidentul din 2022! Ce au decis magistrații

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Culiță Sterp, condamnat definitiv după accidentul din 2022! Ce au decis magistrații

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 15.03.2025 15:40   |  Actualizat: 16.03.2025 10:56

Curtea de Apel Cluj a dat sentința definitivă în cazul lui Culiță Sterp (32 de ani), artistul fiind judecat pentru accidentul rutier produs în 2022. Instanța a menținut pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, iar cântărețul va trebui să respecte mai multe obligații, inclusiv interdicția de a conduce timp de trei ani și prestarea a 70 de zile de muncă în folosul comunității.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Culiță Sterp și-a aflat pedeapsa finală, după ce Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de artist. Acesta fusese judecat pentru un accident grav pe care l-a provocat în 2022, când a trecut pe roșu, a lovit un alt autoturism și a părăsit locul faptei. Ulterior, s-a stabilit că se afla sub influența substanțelor interzise. Deși avocații săi au cerut o pedeapsă mai blândă, instanța a decis să mențină hotărârea anterioară și să aplice sancțiuni suplimentare.

Culiță Sterp, vinovat pentru accidentul din 2022

Incidentul rutier a avut loc în vara anului 2022, când Culiță Sterp a ignorat semaforul roșu și s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula regulamentar.

După impact, artistul a părăsit locul accidentului, iar ulterior s-a descoperit că acesta consumase substanțe interzise. Magistrații l-au găsit vinovat pentru aceste fapte, iar Curtea de Apel Cluj a confirmat astăzi decizia inițială a Judecătoriei Cluj-Napoca.

„Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul Sterp Nicolae împotriva sentinței penale nr.1094 din data de 06.08.2024, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 26306/211/2022. Obligă inculpatul Sterp Nicolae la plata în favoarea statului a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Pronunțată în ședința de azi, 14.03.2025”, se arată în hotărârea instanței.

Ce sancțiuni trebuie să respecte artistul

Culiță Sterp a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, ceea ce înseamnă că nu va sta în detenție, dar va trebui să respecte anumite măsuri impuse de instanță. În plus, artistul va fi obligat să achite 800 de lei cheltuieli de judecată și să suporte anularea permisului de conducere.

Curtea de Apel Cluj a adăugat și o pedeapsă complementară: interzicerea dreptului de a conduce orice vehicul timp de trei ani, sancțiune care va intra în vigoare odată cu rămânerea definitivă a sentinței.

„Interzice pe lângă pedeapsa principală aplicată, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se precizează în documentul oficial.

Muncă în folosul comunității

Pe lângă restricțiile impuse, artistul va fi obligat să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Activitățile se vor desfășura în cadrul Primăriei Municipiului Hațeg sau Primăriei Comunei General Berthelot, conform dispozițiilor instanței.

„Obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 70 de zile, la una dintre următoarele instituții: Primăria Municipiului Hațeg sau Primăria Comunei General Berthelot. (…) La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești va fi comunicat un exemplar și către organul de poliție competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului”, se mai arată în decizia instanței.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

Auditul tehnic al jocurilor online: Cum sunt verificate generatoarele de numere (P)
Intern   |  13:32
Auditul tehnic al jocurilor online: Cum sunt verificate generatoarele de numere (P)
Havana Club aduce Barrio Havana Club la Electric Castle 2026, un spațiu vibrant inspirat de energia Cubei
Evenimente   |  14:48
Havana Club aduce Barrio Havana Club la Electric Castle 2026, un spațiu vibrant inspirat de energia Cubei
Electrica obține avizele pentru 17 proiecte de stocare a energiei. Capacitatea totală va ajunge la 700 MWh
Intern   |  14:10
Electrica obține avizele pentru 17 proiecte de stocare a energiei. Capacitatea totală va ajunge la 700 MWh
Sectorul 2 - Sectorul Sportului: zece zile de sport, cu acces liber, în inima Bucureștiului
Intern   |  15:28
Sectorul 2 - Sectorul Sportului: zece zile de sport, cu acces liber, în inima Bucureștiului
Electrica începe construcția unui nou parc fotovoltaic de 62,5 MW. Investiția se ridică la aproape 28 de milioane de euro
Intern   |  09:48
Electrica începe construcția unui nou parc fotovoltaic de 62,5 MW. Investiția se ridică la aproape 28 de milioane de euro
Electrica lansează programul „Shadow Volt”. Trei tineri vor lucra timp de o lună alături de conducerea companiei
Intern   |  14:14
Electrica lansează programul „Shadow Volt”. Trei tineri vor lucra timp de o lună alături de conducerea companiei
Electrica a ajuns la Washington! Parteneriat strategic cu Atlantic Council pentru securitatea energetică a Europei
Intern   |  20:36
Electrica a ajuns la Washington! Parteneriat strategic cu Atlantic Council pentru securitatea energetică a Europei
PEFA își extinde rețeaua națională: Filiala Timișoara, lansată în prezența a 785 de antreprenori din întreaga țară
Intern   |  13:35
PEFA își extinde rețeaua națională: Filiala Timișoara, lansată în prezența a 785 de antreprenori din întreaga țară

Cele mai citite

Auditul tehnic al jocurilor online: Cum sunt verificate generatoarele de numere (P)
Auditul tehnic al jocurilor online: Cum sunt verificate generatoarele de numere (P)
Intern  |  14 Iulie 2026, 13:32
1.
Auditul tehnic al jocurilor online: Cum sunt verificate generatoarele de numere (P)
Dinamo transferă un fundaș dreapta! A jucat în LaLiga pentru Sevilla

Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”

Banciu a numit fotbalistul care ar merita să câștige Balonul de Aur în 2026: ”Cine altcineva, fratele lui Lamine Yamal? Plec acasă dacă îl ia Oyarzabal!”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 iulie. Radu Banciu analizează criza din conducerea Ucrainei după demiterea ministrului Apărării

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 iulie. Radu Banciu analizează cel mai nou sondaj politic: AUR domină clasamentul, iar PNL și PSD se luptă pentru locul doi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 iulie. Radu Banciu analizează conflictul dintre Diana Buzoianu și AEP pe tema alegerilor anticipate