Soția lui Dan Alexa, implicată într-un scandal violent într-un club din Timișoara

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Soția lui Dan Alexa, implicată într-un scandal violent într-un club din Timișoara

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 03.04.2025 13:43   |  Actualizat: 03.04.2025 16:59

Andrada, soția lui Dan Alexa, a fost implicată într-un dosar penal chiar înainte ca antrenorul să plece la Asia Express. Aceasta a fost acuzată de agresiune și amenințare, însă procurorii au decis să renunțe la urmărirea penală.

Adaugă iAMicon.ro ca sursă preferată în Google

Dan Alexa a plecat în competiția Asia Express 2025 la începutul lunii februarie, însă înainte de această experiență, a trebuit să rezolve o problemă de familie. Soția sa, Andrada, s-a aflat în mijlocul unui scandal legal, fiind acuzată că a agresat fizic o femeie într-un club de noapte din Timișoara.

Dosarul penal a fost deschis în urma unei plângeri făcute de Ramona M., o tânără cunoscută în mediul online. Aceasta a susținut că în noaptea de Crăciun a anului 2022, în jurul orei 02:00, în clubul Epic Society, Andrada a agresat-o fizic.

“A zgâriat-o la nivelul coloanei cervicale, a strâns-o ușor de gât cu mâna și a tras-o de păr”, se arată în plângerea depusă de victimă, potrivit Fanatik.

A doua zi, Ramona M. și-a scos un certificat medico-legal care atesta leziuni ce necesitau 1-2 zile de îngrijiri medicale, apoi a depus plângere împotriva soției lui Dan Alexa.

Andrada, soția lui Alexa.

Decizia procurorilor

Dosarul a rămas în cercetare până la data de 18 noiembrie 2024, când procurorii au decis să renunțe la urmărirea penală. Motivul invocat a fost că “o continuare a cercetărilor ar presupune alocarea unor resurse materiale disproporționate față de gravitatea redusă a faptei”. Decizia a fost confirmată definitiv de Judecătoria Timișoara pe 22 ianuarie 2025, cu doar câteva zile înainte ca Dan Alexa să plece la Asia Express.

Numele Andradei Daiana a fost asociat și cu un alt episod tensionat din trecutul lui Dan Alexa. În 2019, acesta a fost lovit cu pumnul de Anamaria Prodan, într-un moment care a stârnit multe controverse. Deși antrenorul a negat că incidentul avea legătură cu actuala sa soție, multe voci au speculat că bruneta ar fi fost motivul conflictului.

Andrada și Dan Alexa sunt împreună din 2019, de pe vremea când antrenorul se afla la Astra Giurgiu. Cei doi au un băiat, Dan Arkan, și și-au consolidat relația de-a lungul anilor, chiar și în fața controverselor.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

143 de ani de la nașterea savantului Dimitrie Leonida și Noaptea Muzeelor sărbătorite pe 23 mai la Muzeul Național Tehnic
Intern   |  15:56
143 de ani de la nașterea savantului Dimitrie Leonida și Noaptea Muzeelor sărbătorite pe 23 mai la Muzeul Național Tehnic
(P) Evoluția sloturilor: de la linii de plată clasice la mecanici Megaways și Cluster Pays
Intern   |  10:21
(P) Evoluția sloturilor: de la linii de plată clasice la mecanici Megaways și Cluster Pays
ELLE intră în resort hospitality cu un complex exclusivist în Bali
Lifestyle   |  14:18
ELLE intră în resort hospitality cu un complex exclusivist în Bali
Colecție hibrid de la Bvlgari transformă parfumeria într-o extensie a Haute Joaillerie
Lifestyle   |  13:56
Colecție hibrid de la Bvlgari transformă parfumeria într-o extensie a Haute Joaillerie
”Nu transformați creatorii în contabili”. Petiție pentru eliminarea e-Factura în cazul veniturilor din drepturi de autor
Intern   |  18:20
”Nu transformați creatorii în contabili”. Petiție pentru eliminarea e-Factura în cazul veniturilor din drepturi de autor
Robert Negoiță, achitat în procesul cu ANAF! Tribunalul a decis că primarul Sectorului 3 este nevinovat!
Intern   |  17:33
Robert Negoiță, achitat în procesul cu ANAF! Tribunalul a decis că primarul Sectorului 3 este nevinovat!
Estée Lauder Companies, conflict juridic cu Jo Malone și Zara
Lifestyle   |  10:33
Estée Lauder Companies, conflict juridic cu Jo Malone și Zara
Marc Jacobs părăsește LVMH după aproape trei decenii
Lifestyle   |  09:22
Marc Jacobs părăsește LVMH după aproape trei decenii

Cele mai citite

”A zis că retrogradează și a plecat”. Prunea s-a dezlănțuit la adresa unui antrenor român: ”Bă, băiatule, eu nu te-aș mai lua niciodată! Cum să pleci când arde casa?!”

Gigi Becali a vrut să intre în direct la Digi Sport, dar moderatorul l-a refuzat: ”Mi-a venit în cap că s-a terminat dacă îl bag!”

Cosmescu, verdict radical în cazul jucătorului din SuperLiga: ”Omul, săracul, are probleme mari de tot!”

”Pune-ți fermoar la gură, cine îți permite să vorbești?!”. Intervenție necruțătoare în scandalul Pancu / CFR Cluj

Mari vedete ale fotbalului mondial vor lipsi de la Cupa Mondială 2026. Accidentările și surprizele din preliminarii schimbă turneul final

Traian Băsescu atacă partidele aflate în negocieri pentru noul Guvern. Fostul președinte spune că „Guvernul meu” este „o capcană”

UPDATE | Ministrul interimar al Culturii, Demeter András István, și-a dat demisia: ”Îmi depun mandatul pe masa premierului”