Azi, 17 noiembrie, e mare sărbătoare! Credincioșii au mai multe tradiții și obiceiuri
Galerie foto (1 fotografii): Azi, 17 noiembrie, e mare sărbătoare! Credincioșii au mai multe tradiții și obiceiuri
Redactia | Publicat: 17.11.2025 10:30
Astăzi, 17 noiembrie 2025, este prăznuit Sfântul Grigore Taumaturgul, un sfânt de care oamenii nu au auzit foarte multe, dar cu o importanță deosebită.
Grigore Taumaturgul s-a născut în Turcia de astăzi, înNicsar, într-o familie păgână și a trăit pe vremea împăratului Aurelian, care a domnit între anii 270-275. A studiat în orașul natal Retorica, Latina și Dreptul, apoi a ajuns ucenicul lui Origen, care l-a convins să se convertească la creștinism. Se numea Teodor, dar a fost momentul în care a decis să-și schimbe numele în Grigorie, fiind și hirotonit episcop al Neocezareei Pontului, o funcție pe care episcopul de Amasea, Phaedimus, abia o înființase.
Tradiții și obiceiuri pe 17 noiembrie, de Sfântul Grigore Taumaturgul
A luptat împotriva sabelianismului și titeismului, participând totdată și la sinodul de la Antiohia din 265, în urma căruia Pavel de Samosata a fost condamanat. Se spune că datorită conduitei sale speciale, Dumnezeu l-ar fi înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul de a face minuni și de aici și numele său: Taumaturgul însemnând făcătorul de minuni. A realizat următoarele lucrări Cuvânt de mulţumire către Origen sau Panegiric, Simbolul de credinţă, Despre nepătimirea şi pătimirea lui Dumnezeu, adresată lui Teopomp şi Epistola canonică și s-a stins undeva între anii 270-271, fără să se știe cu exactitate. În orice caz, a rămas în istorie replica sa de pe patul de moarte: „Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi.”
Revenind la vremurile noastre, credincioșii țin în prezent mai multe tradiții și obiceiuri cu prilejul acestei zile. Se spune că în cazul în care va ninge în această zi, atunci iarna se va anunța a fi una grea. În cazul în care apar cercuri în jurul soarelui, atunci va fi un an încărcat de furtuni. Mulți credincioși care suferă de boli se roagă pentru vindecarea lor, pentru facerea de minuni sau pentru protecție și există chiar rugăciuni pe care credincioșii le rostesc pentru a cere sprijinul divin.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.