Ce înseamnă portalul 11:11, de azi? Eveniment special în astrologie

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ce înseamnă portalul 11:11, de azi? Eveniment special în astrologie
Foto: Pixabay  |  

Redactia   |   Publicat: 11.11.2025 11:16

Astăzi, 11 noiembrie 2025, are loc un eveniment global și spiritual, denumit portalul 11:11.

Este o dată care reprezintă un moment ce are o vibrație energetică intensificată, un moment de respiro între lumea fizică și cea spirituală, un fel de ușă deschisă, un portal către manifestare, trezire interioară precum și alinierea cu tainele sufletului.

Ce înseamnă portalul 11:11, de pe 11 noiembrie 2025

În numerologie, specialiștii consideră cifra 11 ca fiind numărul maestru, care are un potențial de intuiție, lumină interioară și trezire spirituală cu totul și cu totul special. Iar atunci când apare sub o astfel de secvență cu este 1111, atunci avem parte de o zi în care energia manifestării devine mult mai accesibilă pentru toată lumea.

Este momentul perfect în care îți poți alinia intențiile și îți poți clarifica ceea ce vrei cu adevărat să faci. În esență, energia acestei date nu este doar una simbolică, ci ajută la îndrumarea către focalizare, claritate și acțiune intenționată, nefiind vorba doar despre a-ți dori ceva, ci și despre a alege clar ceea ce contează cu adevărat, să începi să îi acorzi atenție, dar și să acționezi.

Este momentul în care trebuie să îți simplifici dorințele, să îți alegi 1-2 obiective majore și nu zeci de lucruri mici. Trebuie să profiți de acest portal pentru a te elibera de tiparele vechi și de obiceiurile care nu te mai ajută să îți îndeplinești scopurile.

Este momentul ideal în care îți poți trece ideile și să îți scrii intențiile clare. Vorbim atât despre carieră, cât și despre relații, dezvoltare personală. Fii atent la semnele care îți apar în jur, mai exact, cifra 11:11 pe ceas, în facturi, în semne subtile, este modul universului de a-ți transmite că ești pe calea cea bună.

Așadar, pentru fiecare persoană în parte, pentru oricare dintre cei 12 nativi din horoscoapele europene sau chinezești, ziua de 11 noiembrie poate reprezenta un nou început. Trebuie doar să fii atent la semnele care ți se arată.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ce înseamnă când te uiți la ceas la fix? Interpretarea numerologilor pentru fiecare oră în parte

Distincție de prestigiu pentru Teleferic Grand Hotel! Poiana Brașov strălucește la World Ski Awards 2025

Dani Mocanu și fratele său au fost prinși. Unde se aflau

Carmen de la Sălciua a anunțat: este sau nu însărcinată? ”Corpul meu se adaptează”

Dua Lipa, pe linia deschisă de Ariana Grande, Rihanna sau Lady Gaga

Cine era tânăra ucisă în plină zi de către soț în Teleorman. Mihaela avea trei copii și a fost omorâtă de față cu micuțul ei

Intern   |  11:28
Ce înseamnă când te uiți la ceas la fix? Interpretarea numerologilor pentru fiecare oră în parte
Ce înseamnă portalul 11:11, de azi? Eveniment special în astrologie
Intern   |  11:16
Ce înseamnă portalul 11:11, de azi? Eveniment special în astrologie
foto Distincție de prestigiu pentru Teleferic Grand Hotel! Poiana Brașov strălucește la World Ski Awards 2025
Evenimente   |  19:52
Distincție de prestigiu pentru Teleferic Grand Hotel! Poiana Brașov strălucește la World Ski Awards 2025
Dani Mocanu și fratele său au fost prinși. Unde se aflau
Vedete   |  19:20
Dani Mocanu și fratele său au fost prinși. Unde se aflau
Carmen de la Sălciua a anunțat: este sau nu însărcinată? ”Corpul meu se adaptează”
Vedete   |  16:55
Carmen de la Sălciua a anunțat: este sau nu însărcinată? ”Corpul meu se adaptează”
Dua Lipa, pe linia deschisă de Ariana Grande, Rihanna sau Lady Gaga
Lifestyle   |  15:11
Dua Lipa, pe linia deschisă de Ariana Grande, Rihanna sau Lady Gaga
Cine era tânăra ucisă în plină zi de către soț în Teleorman. Mihaela avea trei copii și a fost omorâtă de față cu micuțul ei
Intern   |  13:23
Cine era tânăra ucisă în plină zi de către soț în Teleorman. Mihaela avea trei copii și a fost omorâtă de față cu micuțul ei
Cine a câștigat ultima amuletă din Asia Express - Drumul Eroilor! Final dramatic între echipele favorite
Emisiuni TV   |  10:54
Cine a câștigat ultima amuletă din Asia Express - Drumul Eroilor! Final dramatic între echipele favorite

Cele mai citite

Fiica Elenei Lasconi, în centrul unui nou scandal! Postările sale pro-Hamas au aprins internetul

Vedete  |  08 Noiembrie 2025, 13:06
1.
Fiica Elenei Lasconi, în centrul unui nou scandal! Postările sale pro-Hamas au aprins internetul
Horia Moculescu, tot mai slăbit! Problemele medicale s-au agravat, iar maestrul a ajuns pe mâna medicilor de la Matei Balș

Vedete  |  08 Noiembrie 2025, 14:13
2.
Horia Moculescu, tot mai slăbit! Problemele medicale s-au agravat, iar maestrul a ajuns pe mâna medicilor de la Matei Balș
Cine este Cătălina Jacob, românca ce va reprezenta România la Miss Universe 2025. Povestea de viață a frumuseții din Bacău

Vedete  |  09 Noiembrie 2025, 12:17
3.
Cine este Cătălina Jacob, românca ce va reprezenta România la Miss Universe 2025. Povestea de viață a frumuseții din Bacău
Dorinel Munteanu a dat verdictul după ”divorțul” dintre Rădoi și Craiova: ”Despre asta e vorba”

Senzațional! Banciu i-a ”găsit” antrenor Universității Craiova: ”În loc să îl ia pe Papură, mai bine el!”

Interviu-eveniment cu Mihai Neșu: ”Mi-e tare drag de Gabi Tamaș”. Ce spune despre disputa FCSB - Steaua și cum arată o zi din viața sa

Prima reacție a lui Sorin Cârțu după plecarea lui Mirel Rădoi! Îl numise ”dezamăgirea vieții” pe antrenor la ultima despărțire

Banciu e sigur! Cine va câștiga SuperLiga în acest sezon: ”Rapid nu ia niciodată campionatul, știe toată lumea!”

Pițurcă l-a ”certat” în direct pe Naum: ”Pe cine suni după meciurile FCSB-ului? Ăla nici nu știe cum îl cheamă!” / ”Vorbim cu omul care decide tot”

Radu Banciu, reacție ironică după arestarea lui Dani Mocanu: ''Credeți că există vreo pușcărie care să-l poată ține?''

Denunțătorul din dosarul ”Mită la MApN”: ”10 milioane de euro a fost promisiunea care mi-a fost făcută”

Radu Banciu reacționează la eliberarea lui Nicolas Sarkozy: ''Ce palmă colosală la adresa justiției franceze și europene!''