foto Personalitatea zilei 6 aprilie | Gheorghe Zamfir, omul care a făcut naiul să cucerească lumea

Gheorghe Zamfir, naist virtuoz și compozitor român, s-a născut pe 6 aprilie 1941, în Găești, județul Dâmbovița. De-a lungul unei cariere impresionante, el a reușit performanța rară de a transforma naiul, un instrument pe care mulți îl considerau marginal sau aproape uitat, într-o prezență de prim-plan pe scenele lumii.

Gheorghe Zamfir a modificat forma, construcția și tehnica naiului, i-a lărgit registrul expresiv și i-a deschis drumul spre repertorii care păreau cândva imposibile. A făcut ca naiul să poată trece firesc de la doină la Bach, de la folclor la muzică de film, de la concertul simfonic la meditația spirituală.

Copilul care voia acordeon și a întâlnit destinul

În copilărie, Gheorghe Zamfir era atras de muzica lăutarilor și visa să cânte la acordeon. Totul s-a schimbat în 1955, când tatăl său l-a înscris la Școala de Muzică nr. 1 din București, cu gândul ca fiul său să studieze tocmai acest instrument. Numai că tânărul Gheorghe a ajuns la clasa de nai a marelui Fănică Luca.

Întâlnirea nu a fost, la început, una liniștită. Zamfir a povestit, cu sinceritate și umor, că a refuzat instrumentul, a fugit din clasă și chiar a încercat să se mute la contrabas. Dar Fănică Luca a intuit repede ce avea în față. L-a readus la clasa de nai și i-a spus cuvinte care aveau să se dovedească profetice: ”Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?”

De acolo începe, de fapt, una dintre cele mai spectaculoase povești din muzica românească.

De la elev strălucit la inovator al naiului

După liceu, Gheorghe Zamfir și-a continuat studiile la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București, pe care l-a absolvit cu dublă specializare, în pedagogie și dirijorat de cor și orchestră. Mai târziu, și-a susținut doctoratul cu teza ”Naiul – geneză, evoluție și semnificație”, confirmând și în plan teoretic legătura profundă pe care o avea cu instrumentul său.

Marea sa contribuție a fost însă una practică și artistică. Naiul tradițional românesc avea 20 de tuburi. Gheorghe Zamfir l-a regândit și a creat variante cu 22, 25, 28 și 30 de tuburi, iar mai târziu chiar un instrument uriaș, ”Gigantul”, cu 42 de tuburi.

Mai mult, a reușit să obțină până la nouă tonuri dintr-un singur tub, printr-o tehnică specială de ambușură.

Ascensiunea internațională

Primele semne ale succesului au venit devreme. În 1959 obținea Premiul I și titlul de laureat pe țară și înregistra primele compoziții proprii. A fost remarcat apoi de etnomuzicologul elvețian Marcel Cellier, care a înțeles imediat unicitatea acestui muzician român și a contribuit la lansarea sa internațională.

În anii ’60 și ’70, Gheorghe Zamfir câștigă concursuri, călătorește în numeroase țări și susține turnee care îl impun în Europa și dincolo de ea. În 1971, reprezentațiile sale de la teatrul Gaîté-Montparnasse din Paris, alături de propriul taraf concertistic, devin un moment de referință.

Au urmat succese majore, turnee pe mai multe continente, invitații la evenimente de prestigiu și întâlniri cu personalități de prim rang. Gheorghe Zamfir a cântat pentru șefi de stat, pentru suverani și pentru Papa Ioan Paul al II-lea, fiind primul muzician care a interpretat în timpul unei mise private a Suveranului Pontif.

Hituri, muzică de film și consacrare mondială

Succesul său nu s-a limitat la sălile de concert. Gheorghe Zamfir a reușit ceva foarte rar: a făcut din nai un instrument popular și pentru publicul larg. Piese precum ”Eté d’amour” și ”Păstorul singuratic” au devenit repere sonore internaționale și au anunțat apariția unui sunet nou, imediat recunoscut.

În paralel, artistul a dus naiul în cinematografie. A contribuit la coloane sonore devenite celebre, între care ”Once Upon a Time in America”, ”The Karate Kid” sau, mai târziu, ”Kill Bill”. Despre colaborarea la filmul lui Sergio Leone, Zamfir își amintea astfel: ”Experiența a fost unică, participarea naiului în desfășurarea acțiunii fiind majoră, creând impactul pe care realizatorii mizau.”

A cântat folclor, muzică barocă, repertoriu clasic, lucrări originale, muzică sacră și muzică de film, fără să-și piardă niciodată identitatea.

Exilul și drama unei rupturi

În 1982, în plin regim comunist, Gheorghe Zamfir a dedicat un concert lui Dumnezeu. Gestul i-a atras dizgrația cuplului Ceaușescu și l-a împins spre exil. Despre acel moment a vorbit fără ocolișuri: ”Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului...”. A mai spus și că i s-a transmis limpede: ”Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”

Exilul a fost, pentru artist, o traumă profundă. A însemnat despărțirea de țară, de rădăcini și de universul său afectiv. Dar nu i-a frânt cariera. Dimpotrivă, succesul internațional a continuat, iar muzica lui a ajuns și mai departe.

Un nume care a devenit simbol

Cu peste 190 de discuri înregistrate, 120 de milioane de albume vândute și 120 de discuri de aur și platină, Gheorghe Zamfir este una dintre cele mai mari povești de succes ale muzicii românești.

A obținut distincții importante în numeroase țări și a rămas, pentru publicul din întreaga lume, sinonim cu naiul.

---