Scandal monstru între Pepe și Raluca Pastramă. Cântărețul face acuzații grave

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Scandal monstru între Pepe și Raluca Pastramă. Cântărețul face acuzații grave

Redactia   |   Publicat: 09.10.2024 22:53   |  Actualizat: 10.02.2025 19:42

Au divorțat, însă mărul discordiei rămân fetițele cuplului, care conform tatălui, ar dori să stea alături de el.

De aici și până la un scandal în toată regula nu a mai fost decât un pas, iar totul s-a petrecut în fața tuturor, chiar pe scările tribunalului unde Pepe și Raluca se judecă pentru custodia micuțelor lor.

Pentru că Pepe și Raluca nu reușesc să se înșeleagă cu privire la programul de vizitare al fetițelor, cei doi au ajuns din nou la tribunal, chiar dacă au trecut mai bine de patru ani de când divorțul lor s-a pronunțat.

Pepe a făcut-o praf pe Raluca Pastramă

Pastramă i-a deschis proces fostului soț, unul care are ca obiect ordonanța prezidențială. Divorțul a mers repede, la partaj s-au înțeles imediată, însă nu la fel se întâmplă și în cazul copiilor, Maria și Rosa Alexandra.

Inițial, Raluca a decis ca fetele să rămână în grija lui Pepe, chiar dacă timpul era împărțit în mod egal. Acum, a început să regrete această decizie, numai că artistul nu vrea să se răzgândească și și-a chemat fostul soț în instață.

Pepe a tunat și a fulgerat și a făcut-o cu ou și cu oțet pe fosta lui soție: „Ea a plecat de acasă! Să vină după fete și să le ia când își dorește, în weekend-uri, dar ea nu vine. Cu ce o denigrez? Nu a depus nimic la dosar, nu i-am blocat niciodată accesul, nu i-am refuzat niciodată accesul în casă, nu am refuzat-o niciodată când a venit la copii. Ea nu vine! Ce să-i fac, să-i duc eu la poartă?

Nu ți se pare ciudat ca niște copii să aibă două domicilii și o săptămână să stea cu haine, cu cărți, caiete, costumații, cu tot să plece în fiecare săptămână că așa vrea mami? Să decidă instanța! Ea a zis că ne-am înțeles verbal. Am înnebunit când am auzit! Avem acte semnate, acord parental, divorț. Cum poți să spui că avem o înțelegere verbală și eu n-am respectat-o? Ea și-a dorit asta, n-am propus eu.

Eu m-am ocupat de copii. Ea vrea acum să fie jumătate – jumătate. Nu înțeleg ce consumă! Ea nu a dat niciun leu în viața ei, nu plătește pensie alimentară, nu a plătit în viața ei nimic din educația copiilor. Nu are niciun aport în educația copiilor. N-am înțeles de ce m-a chemat astăzi! A cerut să se judece în lipsă, fără să vin eu să mă apăr. Pe bune? De unde tupeul ăsta? Nu e nimeni prost. Copiii au dat declarație și vor să rămână acasă, așa că e ok’, a fost declarația dură oferită de Pepe, într-o discuție avută cu Viva.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Personalitatea zilei 13 aprilie | Sergiu Nicolaescu, omul care a definit filmul istoric românesc

Personalitatea zilei 12 aprilie | Antonia, artista care a cucerit publicul prin imagine și hituri

Personalitatea zilei 29 martie | Dan Bittman, vocea care a marcat generații de muzică românească

Personalitatea zilei 22 martie | Tora Vasilescu, actrița care a dat forță personajelor feminine din cinematografia românească

Personalitatea zilei 18 martie | Horia Moculescu, compozitorul care a dat tonul muzicii ușoare românești

Personalitatea zilei 9 martie | Ion Caramitru, actorul care a traversat scena românească timp de decenii

BT Asset Management intră în acționariatul AnimaWings
Intern   |  11:00
BT Asset Management intră în acționariatul AnimaWings
foto Personalitatea zilei 30 aprilie | Kirsten Dunst, evoluția unei actrițe care a crescut odată cu cinemaul
Intern   |  08:30
Personalitatea zilei 30 aprilie | Kirsten Dunst, evoluția unei actrițe care a crescut odată cu cinemaul
Electrica Furnizare lansează ”Energia recunoștinței” de Ziua Veteranilor de Război
Intern   |  16:45
Electrica Furnizare lansează ”Energia recunoștinței” de Ziua Veteranilor de Război
Prof. Univ. Dr. Cătălin-Constantin Badiu a adus elita mondială a chirurgiei cardiovasculare minim invazive la Bucharest MICS...
Intern   |  14:41
Prof. Univ. Dr. Cătălin-Constantin Badiu a adus elita mondială a chirurgiei cardiovasculare minim invazive la Bucharest MICS Symposium 2026
Chanel propune un set de șah de 4 milioane de dolari
Lifestyle   |  13:00
Chanel propune un set de șah de 4 milioane de dolari
foto Personalitatea zilei 28 aprilie | Penélope Cruz, actrița spaniolă care a cucerit Hollywoodul
Intern   |  08:30
Personalitatea zilei 28 aprilie | Penélope Cruz, actrița spaniolă care a cucerit Hollywoodul
foto Personalitatea zilei 27 aprilie | Anouk Aimée, actrița care a transformat melancolia în artă
Intern   |  08:30
Personalitatea zilei 27 aprilie | Anouk Aimée, actrița care a transformat melancolia în artă
Personalitatea zilei 26 aprilie | Kevin James, de la stand-up la star de comedie
Intern   |  10:00
Personalitatea zilei 26 aprilie | Kevin James, de la stand-up la star de comedie

Cele mai citite

Prof. Univ. Dr. Cătălin-Constantin Badiu a adus elita mondială a chirurgiei cardiovasculare minim invazive la Bucharest MICS Symposium 2026
Prof. Univ. Dr. Cătălin-Constantin Badiu a adus elita mondială a chirurgiei cardiovasculare minim invazive la Bucharest MICS Symposium 2026
Intern  |  28 Aprilie 2026, 14:41
1.
Prof. Univ. Dr. Cătălin-Constantin Badiu a adus elita mondială a chirurgiei cardiovasculare minim invazive la Bucharest MICS Symposium 2026
Personalitatea zilei 28 aprilie | Penélope Cruz, actrița spaniolă care a cucerit Hollywoodul
Personalitatea zilei 28 aprilie | Penélope Cruz, actrița spaniolă care a cucerit Hollywoodul
Intern  |  28 Aprilie 2026, 08:30
2.
Personalitatea zilei 28 aprilie | Penélope Cruz, actrița spaniolă care a cucerit Hollywoodul
Chanel propune un set de șah de 4 milioane de dolari
Chanel propune un set de șah de 4 milioane de dolari
Lifestyle  |  28 Aprilie 2026, 13:00
3.
Chanel propune un set de șah de 4 milioane de dolari
Numele unui cartier din altă țară îi poartă numele lui Ion Țiriac: ”Nu am făcut-o pentru notorietate, sunt prea bătrân pentru asta”

Gigi Becali, dat în vileag: ”A venit în chiloți acasă”. Unde a comis-o patronul de la FCSB

Hagi, revoluție la echipa națională! Ce plan are: a făcut deja anunțul

Omul acuzat că ține Steaua în Liga 2 și-a dat demisia din MApN: ”Las în urmă o echipă închegată”

Un club din SuperLiga ar urma să fuzioneze cu altă echipă, iar mai mulți membri ai Generației de Aur ar fi așteptați să semneze: ”Ăsta e următorul pas”

Țiriac construiește un spital de 16.000.000 €: ”Cel mai mare din România!”. De ce e revoltat de statul român

Trump ridică tonul: Iranul ”să se adune rapid” și ”să devină inteligent repede!”

Diana Buzoianu: ”Hotărârea de Guvern privind reorganizarea Romsilva nu se suspendă”

UPDATE | Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost prezentată în plenul reunit al Parlamentului